Obișnuia să fie curat și simplu
Acum era epuizată...a terminat-o de la degete
Era rupt și crăpat și spart...
Era împrăștiat și ardea...A mințit? afară era frig!
Nu contează ce a mințit la ceafă...
era tot dreaptă...
Dreaptă înăuntru...nu era fals
E fals tot! înafară de ce nu se spune...
"Ce nu se spune" e cușca adevărului...
îl ține închis și se folosește de el câte puțin
ca un aparat de tortură din care picură încet apa...
pic...pic...pic.
Apă multă apă....acum știe de ce a băut apă...
dar tot nu se terminase tortura din sticlă...
În lume e multă apă...de ce să fie asta altfel?
Nu va sparge lacătul nimeni...cușca va dispărea închisă...
și ochiul se va inunda și va da pe dinafară.
Așa e tot timpul când se umple.
No comments:
Post a Comment